Nu este greu să îţi dai seama când îţi e frică să vorbeşti în faţa unui număr mai mare oameni. Dacă ai trecut deja printr-o experienţă de acest gen, cam şti ce ţi se întâmplă. Cu toate astea, cel mai important lucru este să conştientizezi aceste manifestări pentru că numai astfel le poţi controla. Cum este vorba acea: “Primul pas în rezolvarea unei probleme este să recunoşti că ai o problemă”.

Hai să ne uităm mai atent la cele mai întâlnite manifestări ale fricii de a vorbi în public:

1. Creşterea pulsului - inima începe să bată cu putere şi simţi cum parcă încearcă să îţi iasă din piept. Acest lucru este declanşat înaintea discursului de faptul că te gândeşti la ce urmează să se întâmple şi/sau în timpul discursului când vezi marea de oameni în faţa ta şi le simţi privirile aţintite asuprea ta. Pulsul poate să mai scadă din intensitate în timpul discursului sau spre final.

2. Înroşitul feţei - este o reacţie automată la unii oameni. Este aproape imposibil de controlat şi transmite un mesaj clar celor care te privesc. Înroşitul feţei este simţit ca o ardere a feţei şi are un efect psihologic mare deoarece îţi dai seama că oamenii cărora le vorbeşti văd că ai emoţii.

3. Palidul feţei - este opusul înroşirii, dar nu este la fel de vizibil. Unii oameni nici nu observă când vorbitorul este palid.

4. Tremuratul - este o manifestare cu un impact mare asupra unor oameni, în special când tremuratul se simte în voce. De asemenea tremuratul îi face pe unii oameni să stea într-un loc când vorbesc; au impresia că îşi pierd echilibrul dacă fac un pas. Acest lucru face anumite mişcări simple să pară foarte grele; cum ar fi ţinutul microfonului, cititul de pe foi, folosirea unei telecomenzi pentru videoproiector şi altele.

5. Transpiratul ambundent - poate fi de asemenea întâlnit dar acesta poate fi generat de reflectoare, acolo unde sunt folosite. Transpiratul este de asemenea aproape imposibil de oprit. Efectul psihologic este mare în aceste situaţii pentru că vorbitorul nu se simte în largul lui iar publicul vede cu uşurinţă această manifestare.

6. “Împietrirea” temporară - este foarte cunoscută şi este lucrul de care le este frică tuturor. Teama că ai putea uita tot şi să nu mai fi în stare să scoţi o vorbă. Nu este foarte des întâlnită şi de multe ori linişstea poate fi înlocuită de bâlbâiala sau lungi “Ăăăăăăă…”.

Mai sunt şi alte manifestări care pot apărea. Ce trebuie să faceţi voi este să vă gândiţi la cum vă manifestaţi în momentele când trebuie să vorbiţi în public. Scrieţi aceste lucruri pe hârtie şi imaginaţi-vă cât mai în detaliu acele momente şi manifestările pe care le trăiţi. Fiecare detaliu este important: cum vă chinuiţi să citiţi de pe o foaie, cum vă tremură vocea, cum vă creşte pulsul, şamd.

Cea mai des întâlnită frică a omului obişnuit. Ia un om oarecare, pune-l în faţa a 300 de oameni şi o să vezi cum se transformă. Jerry Seinfeld chiar are o glumă pe tema asta în care spune că în topul fricilor, pe primul loc este vorbitul în public iar pe locul doi este moartea. Moartea pe locul doi?!? Asta înseamnă că la o înmormântare, oamenii preferă să fie în coşciug decât să ţină necrologul.

Acesta este începutul unui şir de articole pe pare le voi scrie în următoarea perioadă pe această temă. Voi prezenta în detaliu de unde vine frica de a vorbi în public, cum se manifestă şi metodele pe care le-am descoperit în încercarea mea de a combate această frică.

Indiferent dacă sunteţi cititori fideli sau în devenire, trebuie să vă placă www.buhnici.ro - site-ul lui George Buhnici, fratele meu. Şi trebuie să vă placă nu numai datorită informaţiilor pe care le puteţi găsi acolo dar, începând de azi, şi datorită noului look. George a aflat de existenţa noii versiuni a blogului său de câteva minute şi vă garantez că a rămas fără cuvinte. Nu de alta dar vorbeam la telefon când l-am lansat şi nu prea ştia ce să zică (lucru care i se întâmplă foarte rar).

Aşadar, e timpul să iau o binemeritată pauză după atâta muncă şi să vă urez lectură plăcută.

Ahh, şi dacă vreţi ca blogul vostru să strălucească mai mult decât prin conţinut, lăsaţi un mesaj şi găsim o soluţie.

După multe discuţii şi negocieri am stabilit în sfârşit cu colegii de muncă să mergem în Parc Aventura din Braşov. Aşa s-a făcut că luni ne-am adunat aproape toţi şi ne-am îndreptat către locul cu pricina. Chiar dacă eu eram foarte entuziasmat, unii colegi nu erau prea atraşi de idea de a umbla dintr-un copac în altul. Asta până au ajuns acolo, când au uitat de toate şi au intrat în joc.

Trebuie să recunosc că am fost plăcut impresionat de locul respectiv, fiind în natură, aer curat şi mulţi copaci, dar şi angajaţi tineri şi foarte drăguţi cu toată lumea. Aşa s-a făcut că după ce ne-am echipat şi am primit un scurt instructaj am trecut direct la fapte. Am început cu un traseu uşor ajungând treptat până la unul dificil. După aproape 3 ore eram stors de energie şi cu un zâmbet larg pe faţă.

Am avut cu siguranţă parte de o aventură; începând cu primii paşi pe podurile “şubrede”, trecând la înălţimi mai mari şi scări cu trepte lipsă, zburând cu placa de snowboard dintr-un copac în altul, păşind prin inelele atârnate şi presărând peste toate cu tiroliene. Am avut grijă să las cel mai greu traseu pe altă data, în felul ăsta sunt sigur că voi mai merge la Parc Aventura.

În cazul în care nu v-aţi dat seama, vă recomand din toată inima să treceţi pe la Parc Aventura dacă sunteţi prin Braşov. O să merite fiecare clipă.

[Scurtă lecţie de marketing]: Aşa se întâmplă când ai un produs remarcabil, lumea vorbeşte despre el fără să ceară nimic în schimb. Eu am avut parte de o experienţă plăcută şi vorbesc despre asta într-un mod pozitiv, fără să am nici un câştig din asta. Dacă experienţa mea era altfel poate nu vorbeam deloc despre ea sau, mai rău, aş fi spus la toată lumea…