Aboneaza-te la feed Trimite-mi un e-mail Despre mine

Noi capacităţi HDD

Aţi auzit de noile harduri de pe laptopurile din ziua de azi? La Altex este o nouă ofertă pentru laptopul Fujitsu Siemens Li 2727 cu memorie RAM de 2GB şi capacitate HDD de 250 MB (megabites). Da, aţi citit bine, MEGABITES. Mă întreb de ce oare oferta asta nu este prea atractivă…

Pozele au fost făcute în staţia de Metrou de la Victoriei dar sigur le puteţi găsi şi altundeva.

Update: Mai nou am văzut că afişele cu această ofertă au aplicat un abţibild care acoperă MB cu GB. Bravo! Eu sunt curios cât a fost penalizarea. Sau a fost concediere?


|

Decizii şi iar decizii

Nu sunteţi hotărâţi ce să alegeţi între Mac sau PC? Rolls Royce sau Maybach? Rolex sau Omega? Obama sau McCain? Shopping la Paris sau Milano? Google sau Yahoo (nu că ar mai fi cazul)?

Ei bine acum este un site care vă ajută să lua aceste decizii importante. Tot ce trebuie sa faceţi este să introduceţi întrebarea şi opţiunile pe care le aveţi. Site-ul va alege pentru voi. Intraţi pe Designate şi încercaţi.


|

Animalele salvează planeta

Îmi place foarte mult campania The Animals save the Planet a celor de la Animal Planet. În sfârşit cineva care poate ajunge la un număr mare de oameni îşi foloseşte “puterea” într-un mod necondiţionat, făcând bine celor din jur.

Vă încurajez să vă uitaţi la clipurile de mai jos şi să încercaţi sa urmaţi sfaturile acelea. Apăsaţi Play şi priviţi toată colecţia de filmuleţe care va rula automat.


|

Hai să fim eco!

Viitorul parcă nu mai sună aşa bine de ceva timp. Hai să facem ceva! Hai să fim eco!


|

[Ştiaţi că] Între tine şi orice om de pe planetă sunt maxim 7 oameni

Cel puţin aşa se spune. Asta înseamnă că, dacă nu cunoşti o persoană, există cineva care ştie pe cineva, care ştie pe cineva, [...] care ştie persoana respectivă.

Spre exemplu am realizat că între mine şi Papă sunt 3 oameni, între mine şi George W. Bush sunt 2 oameni, între mine şi Snoop Dogg sunt tot 2 oameni.

Interesant, nu?


|

Mozart Rocks

Dacă pui într-o sală Orchestra Naţională Radio şi o chitară electronică (sau mai multe) te alegi cu o experinţă neobişnuită. Aseară, intr-o sală aproape plină, s-au adunat atât tineri adolescenţi cât şi oameni aranjaţi ca de operă pentru a savura acest experiment.

Chiar dacă începutul nu părea prea promiţător, până la urmă am avut parte de multe momente care să-ţi facă pielea de găină. Poate că uneori chitara a fost folosită în exces dar cu toate astea rezultatul a fost unul deosebit. Finalul, cu toată sala aplaudând în picioare, mă face să cred că nu am fost singurul căruia i-a plăcut. Aşa că aşteptăm ediţiile următoare.

CIudat sau nu, după experienţa de aseară mi s-a făcut mai degrabă poftă de operă decât de rock.


|

[Ştiaţi că] S-au inventat căştile

Tot mai mulţi oameni nu au aflat de această minunată invenţie şi ascultă muzică la telefonul mobil, obligându-i şi pe cei din jurul lor să le asculte zdrăngăneala.

Aşadar, daca sunteţi unul din aceşti oameni şi vreţi să nu mai fiţi aşa enervanţi şi să vă înjure lumea printre dinţi, căutaţi în magazinele de specialitate căşti. Se găsesc sub diferite forme şi mărimi, mai ieftine sau mai scumpe, mai bune sau mai proaste, după cum doriţi.

Aşa că fiţi şi voi la modă şi folosiţi nenorocitele alea de căşti.

Mulţumim.


|

Îmi doresc un ceas de la Tokyoflash

Japonezii au fost totdeauna mai diferiţi şi fac lucrurile altfel decât restul lumii. La fel este şi când vine vorba de ceasuri. După orice om normal, există  două tipuri de ceasuri: cu numere sau cu limbi. EI bine nu şi după cei de la Tokyoflash. Ei au conceput numeroase modele care arată cât e ceasul în diferite moduri.

Vă las pe voi să descoperiţi modelul care vă place. Până atunci vă spun că modelul pe care mi-l doresc eu se numeşte Rogue.

Un model de oţel argintiu sau negru cu un display verde ce se aprinde la apăsarea unui buton. Acesta are mai multe linii circulare ce arată ora, minutele exacte, aproximare minute (ex. şi un sfert) sau perioada zilei AM/PM. Şi pe lângă faptul că îţi arată ora, te mai şi trezeşte le ora la care îl setezi.

Ce este şi mai interesant este că cei de la Tokyoflash îţi pot trimite modelul dorit fără să plăteşti taxe de transport. Aşa că te poţi alege cu un ceas de la ei cu aproximativ 100 Euro. Modelul Rogue este numai 115 Euro.


|

Recomand Jon Lajoie

L-am descoperit acum ceva timp şi nu mă mai satur de atunci. Tipul ăsta e genial! Dacă nu aţi văzut nici un filmuleţ de-al lui atunci vă sfătuiesc să îi vizitaţi pagina pe YouTube.

Am ales 3 filmuleţe să le postez aici, chiar dacă îmi plac toate.

Everyday Normal Guy

Show Me Your Genitals

Stay At Home Dad


|

[Ştiaţi că] În tren…

…locurile se dau începând cu compartimentul din mijlocul vagonului spre capăt? Asta înseamnă că vă puteţi da seama înainte să ajungă trenul în gară cât de aglomerat va fi. Un vagon normal are locuri de la 10 la 116(8). Dacă abia v-aţi luat bilet şi aveţi, spre exemplu, locul 55 (aproape de centru), înseamnă că trenul este aproape gol. Dacă aveţi locul 95 inseamnă că e aproape plin.

Aşa că, dacă aveţi loc în mijlocul vagonului şi drept “colegi” copii de câţiva anişori care nu se mai opresc din plâns, sau nişte oameni flămânzi care nu au altceva de mâncat decât ceapă şi slănină, incercaţi să vă mutaţi în compartimentele din capetele vagoanelor.


|