Astazi am avut plăcerea de a călători in tren cu un domn de aproximativ 60 de ani, german, foarte simplu şi respectuos, despre care nu mi-aş fi imaginat niciodată că este judecător în Berlin, venit în România să ne ajute pe noi la îmbunătăţirea sistemului din inchisori. Acesta este un judecător care nu a avut niciodată maşină, care se relaxează după muncă mergând cu bicicleta acasă. Nu are telefon mobil decât de câteva luni de când a început acest proiect cu România, nu stă pe internet pentru că preferă să citească ziarul sau o carte, îi place să fie surprins de programele de la televizor şi nu să schimbe de pe un canal pe altul. În perioada hippie a cutreierat SUA facând stopul din oraş în oraş şi are o casă pe o insulă în Marea Baltică.

Una peste alta, acest om este fericit. Este un om care cu siguranţă câştigă bine dar care nu simte nevoia să arate asta. Îşi permite o maşină dar preferă transportul în comun sau bicicleta. Bine, având în vedere că traieşte in Berlin, îl înţeleg.

Acum aş fi curios să ştiu dacă există undeva în ţara asta minunată un judecător care sa nu aibă maşină. Sau măcar o maşină sub 10.000 de euro. Cred că dacă mai pomenesc şi de mersul pe bicicletă sar calul…

Trebuie să recunosc, sunt nefumător. Ce pot să spun… prefer oxigenul în schimbul fumului. Nu îi inţeleg şi nu cred că îi voi putea înţelege vreodată pe fumători. Ce plăcere poţi avea în a trage fum în piept? Nu am încercat niciodată să fumez aşa că nu am de unde să ştiu, dar totuşi…

Dacă aş fuma, chiar nu cred că Mihaela Rădulescu m-ar putea convinge să mă las. Bine, o înţeleg si pe ea draguţa, trebuie să aibă şi ea un motiv să mai apară la televizor, în ziare, să mai arate puţină piele photoshopită. Dar chiar crede că un bărbat care se uită pe o clădire la un mesh cu ea zice: “DA, Mihaela Rădulescu are dreptate, arunc ţigara şi merg să fac sex cu nevastă-mea!”. Să fim serioşi, dacă cineva vrea să se lase de fumat are motive mult mai serioase, cum ar fi: pentru că vrea sa fie aproape de cei dragi pentru cât mai mult timp, pentru că vrea să ducă o viaţă mai sănătoasă, pentru că îi pasă de el şi de cei din jur. Dacă acestea nu sunt motive destul de serioase pentru fumători, atunci chiar nu cred că (încă) doamna Rădulescu va reuşi mare lucru.

Şi totuşi mă întreb de ce oare campania asta este targetată atât de tare bărbaţilor? Mihaelei Rădulescu nu îi pasă de femei?

Iată că este timpul să discutăm şi despre metodele de combatere a fricii de a vorbi în public. Dar înainte de toate trebuie să clarificăm un lucru: aceste metode nu sunt magice. Drept urmare rezultatele pot  să apară ceva mai târziu decât “peste noapte”. Încercaţi să luaţi din toate lucrurile menţionate mai jos idea de bază şi adaptaţi-o felului vostru de a fi.

În postul anterior am spus că cele mai întâlnite manifestări sunt: creşterea pulsului, înroşitul/palidul feţei, tremuratul, transpiratul şi împietrirea. Toate aceste lucruri pornesc din creierul nostru. Senzorii noştrii (ochii, urechile) receptează date despre situaţia în care ne aflăm, trimit aceste date la creier şi el reacţionează prin creşterea pulsului, producerea de adrenalină, încălzire,  transpiraţie şi înroşitul feţei.

Încercaţi să vedeţi acest proces după cum urmează:

Exterior > Senzori > Creier > Reacţia Inimii > Reacţii adverse (adrenalină, transpiraţie, înroşit, etc)

Astfel, puteţi observa că primele 4 puncte duc la reacţiile pe care le avem în timpul unui discurs. Exteriorul şi Senzorii nu prea pot fi controlaţi. Nu puteţi vorbi singur într-o încăpere sau nu puteţi face asta cu ochii închişi. Aşa că mai rămân Creierul şi Reacţia Inimii. Să le luăm pe rând.

CREIERUL

În cazul celor care au această frică, creierul lor intră în panică în aceste situaţii. Se sperie. Aici trebuie să interveniţi voi şi să îl controlaţi. Pentru a face asta, unii îşi imaginează că oamenii cărora le vorbesc sunt dezbrăcaţi, sunt la toaletă sau chiar fac sex. Asta înseamnă că ei îşi forţează creierul să interpreteze datele trimise de senzori într-un mod diferit. Şi asta poate funcţiona cu succes şi în cazul vostru.

Ce vă sfătuiesc eu este totuşi să nu vă minţiţi, ci să vă învingeţi frica. Uitaţi-vă în ochii celor cărora le vorbiţi, încercaţi să îi fixaţi cu privirea, observaţi să sunt şi ei oameni, citiţi-le reacţiile. Nu trebuie să faceţi asta cu toată lumea, luaţi câte un om pe rând până vă terminaţi discursul. Dacă aveţi rude sau prieteni prin sală este şi mai bine, folosiţi-vă de ei şi veţi observa cum din privirile lor veţi primi încredere.

“Zâmbiţi, vă rog!” Da, tu, cel care stă acolo în faţa oamenilor. Zambitul are un efect fantastic asupra minţii. Te linişteşte, te calmează şi îi face şi pe ceilalţi să te asculte cu mai mult interes. Asta dacă nu cumva discursul tău nu lasă loc zâmbetului. De asemenea, să nu va fie frică să aveţi o glumă de bun gust pe care să o spuneţi pe la începutul discursului pentru a destinde atmosfera. Îi va face pe cei care vă asculte să radă dar vă va face şi pe voi să fiţi mai relaxaţi. Ca şi în cazul zambitului, aveţi grijă în ce conjunctură spuneţi gluma şi aveţi grijă să nu deranjeze pe unii oameni care vă ascultă.

REACŢIA INIMII

Dacă reuşiţi să aplicaţi tehnicile de autocontrol ale minţii şi în special dacă nu, atunci trebuie să încercaţi să vă controlaţi bătăile inimii. Şi asta se poate face prin… respiraţie. Vă puteţi controla ritmul bătăilor inimii printr-o respiraţie controlată. Dacă inima bate cu putere, trageţi aer in piept, ţineţi-l acolo câteva secunde apoi expiraţi lung. Faceţi câteva exerciţii de genul acesta înainte de un discurs şi ar trebui să fiţi în stare să vă liniştiţi. Dacă bătăile inimii sunt slabe, încercaţi să respiraţi scurt şi des. Vă veţi oxigena creierul şi veţi pune inima în mişcare. Dacă nu aţi auzit până acum despre respiraţie, atunci trebuie să vedeţi acest spot publicitar:

Este hazliu dar adevărat. Respiraţi!

Sper că acum aveţi o imagine mai detaliată despre frica de a vorbi în public şi sper ca pe viitor sa reuşiţi să o învingeţi cu succes.  Până la urmă nu este aşa de greu. Ce ziceţi?

Nu este greu să îţi dai seama când îţi e frică să vorbeşti în faţa unui număr mai mare oameni. Dacă ai trecut deja printr-o experienţă de acest gen, cam şti ce ţi se întâmplă. Cu toate astea, cel mai important lucru este să conştientizezi aceste manifestări pentru că numai astfel le poţi controla. Cum este vorba acea: “Primul pas în rezolvarea unei probleme este să recunoşti că ai o problemă”.

Hai să ne uităm mai atent la cele mai întâlnite manifestări ale fricii de a vorbi în public:

1. Creşterea pulsului - inima începe să bată cu putere şi simţi cum parcă încearcă să îţi iasă din piept. Acest lucru este declanşat înaintea discursului de faptul că te gândeşti la ce urmează să se întâmple şi/sau în timpul discursului când vezi marea de oameni în faţa ta şi le simţi privirile aţintite asuprea ta. Pulsul poate să mai scadă din intensitate în timpul discursului sau spre final.

2. Înroşitul feţei - este o reacţie automată la unii oameni. Este aproape imposibil de controlat şi transmite un mesaj clar celor care te privesc. Înroşitul feţei este simţit ca o ardere a feţei şi are un efect psihologic mare deoarece îţi dai seama că oamenii cărora le vorbeşti văd că ai emoţii.

3. Palidul feţei - este opusul înroşirii, dar nu este la fel de vizibil. Unii oameni nici nu observă când vorbitorul este palid.

4. Tremuratul - este o manifestare cu un impact mare asupra unor oameni, în special când tremuratul se simte în voce. De asemenea tremuratul îi face pe unii oameni să stea într-un loc când vorbesc; au impresia că îşi pierd echilibrul dacă fac un pas. Acest lucru face anumite mişcări simple să pară foarte grele; cum ar fi ţinutul microfonului, cititul de pe foi, folosirea unei telecomenzi pentru videoproiector şi altele.

5. Transpiratul ambundent - poate fi de asemenea întâlnit dar acesta poate fi generat de reflectoare, acolo unde sunt folosite. Transpiratul este de asemenea aproape imposibil de oprit. Efectul psihologic este mare în aceste situaţii pentru că vorbitorul nu se simte în largul lui iar publicul vede cu uşurinţă această manifestare.

6. “Împietrirea” temporară - este foarte cunoscută şi este lucrul de care le este frică tuturor. Teama că ai putea uita tot şi să nu mai fi în stare să scoţi o vorbă. Nu este foarte des întâlnită şi de multe ori linişstea poate fi înlocuită de bâlbâiala sau lungi “Ăăăăăăă…”.

Mai sunt şi alte manifestări care pot apărea. Ce trebuie să faceţi voi este să vă gândiţi la cum vă manifestaţi în momentele când trebuie să vorbiţi în public. Scrieţi aceste lucruri pe hârtie şi imaginaţi-vă cât mai în detaliu acele momente şi manifestările pe care le trăiţi. Fiecare detaliu este important: cum vă chinuiţi să citiţi de pe o foaie, cum vă tremură vocea, cum vă creşte pulsul, şamd.

Cea mai des întâlnită frică a omului obişnuit. Ia un om oarecare, pune-l în faţa a 300 de oameni şi o să vezi cum se transformă. Jerry Seinfeld chiar are o glumă pe tema asta în care spune că în topul fricilor, pe primul loc este vorbitul în public iar pe locul doi este moartea. Moartea pe locul doi?!? Asta înseamnă că la o înmormântare, oamenii preferă să fie în coşciug decât să ţină necrologul.

Acesta este începutul unui şir de articole pe pare le voi scrie în următoarea perioadă pe această temă. Voi prezenta în detaliu de unde vine frica de a vorbi în public, cum se manifestă şi metodele pe care le-am descoperit în încercarea mea de a combate această frică.

Indiferent dacă sunteţi cititori fideli sau în devenire, trebuie să vă placă www.buhnici.ro - site-ul lui George Buhnici, fratele meu. Şi trebuie să vă placă nu numai datorită informaţiilor pe care le puteţi găsi acolo dar, începând de azi, şi datorită noului look. George a aflat de existenţa noii versiuni a blogului său de câteva minute şi vă garantez că a rămas fără cuvinte. Nu de alta dar vorbeam la telefon când l-am lansat şi nu prea ştia ce să zică (lucru care i se întâmplă foarte rar).

Aşadar, e timpul să iau o binemeritată pauză după atâta muncă şi să vă urez lectură plăcută.

Ahh, şi dacă vreţi ca blogul vostru să strălucească mai mult decât prin conţinut, lăsaţi un mesaj şi găsim o soluţie.

După multe discuţii şi negocieri am stabilit în sfârşit cu colegii de muncă să mergem în Parc Aventura din Braşov. Aşa s-a făcut că luni ne-am adunat aproape toţi şi ne-am îndreptat către locul cu pricina. Chiar dacă eu eram foarte entuziasmat, unii colegi nu erau prea atraşi de idea de a umbla dintr-un copac în altul. Asta până au ajuns acolo, când au uitat de toate şi au intrat în joc.

Trebuie să recunosc că am fost plăcut impresionat de locul respectiv, fiind în natură, aer curat şi mulţi copaci, dar şi angajaţi tineri şi foarte drăguţi cu toată lumea. Aşa s-a făcut că după ce ne-am echipat şi am primit un scurt instructaj am trecut direct la fapte. Am început cu un traseu uşor ajungând treptat până la unul dificil. După aproape 3 ore eram stors de energie şi cu un zâmbet larg pe faţă.

Am avut cu siguranţă parte de o aventură; începând cu primii paşi pe podurile “şubrede”, trecând la înălţimi mai mari şi scări cu trepte lipsă, zburând cu placa de snowboard dintr-un copac în altul, păşind prin inelele atârnate şi presărând peste toate cu tiroliene. Am avut grijă să las cel mai greu traseu pe altă data, în felul ăsta sunt sigur că voi mai merge la Parc Aventura.

În cazul în care nu v-aţi dat seama, vă recomand din toată inima să treceţi pe la Parc Aventura dacă sunteţi prin Braşov. O să merite fiecare clipă.

[Scurtă lecţie de marketing]: Aşa se întâmplă când ai un produs remarcabil, lumea vorbeşte despre el fără să ceară nimic în schimb. Eu am avut parte de o experienţă plăcută şi vorbesc despre asta într-un mod pozitiv, fără să am nici un câştig din asta. Dacă experienţa mea era altfel poate nu vorbeam deloc despre ea sau, mai rău, aş fi spus la toată lumea…

Zilele trecute căutam o cursă de tren pe www.infofer.ro - site-ul de informare feroviară a CFR. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut ce reclamă apărea în partea din dreapta a paginii. Ştiu că reclamele Google sunt afişate în funcţie de conţinutul paginii. Întrebarea mea este, ce putea face acea reclamă să apară pe pagina cu cursele Timişoara - Braşov?

Ştiam că Dacia încearcă de mulţi ani să facă maşini dar nu ştiam că a trecut şi la producţia de desfăcătoare de sticle. Ei bine aşa este, de când a început să producă noul model Sandero, pe care încep să îl văd tot mai des pe străzile patriei, cei de la Dacia au scos pe piaţă şi noile desfăcătoare de sticle. Probabil pentru a promova acest produs cât mai bine, toate modelele Sandero sunt echipate cu aceste accesorii.

Încă nu am reuşit să pun mâna pe un desfăcător Dacia dar după cum arată cred că este foarte bun. Cine ştie, poate pe viitor Dacia va trece la producţia de desfăcătoare, lăsând maşinile pentru cei care se pricep.

Şi eu care credeam că numai românii sunt aşa inventivi. Iată că unii oameni, dornici să aibă noul model de iPhone s-au apucat să şi-l producă singuri din… hârtie. Ei bine da, circulă pe net o imagine care poate fi printată, tăiată şi lipită astfel încât să reproducă telefonul iPhone.

Aşadar, în loc să cumperi produsul cu câteva sute de euro, ţi-l faci tu cu costuri de producţie sub 5 lei. Bineînţeles că tot ce poţi să faci cu el este să te dai mare. Cu toate astea sunt sigur că moda asta poate avea succes şi la noi.